• trăsături poezie modernistă
  • artă poetică modernă
  • tema şi viziunea despre lume într-o poezie de Tudor Arghezi
  • tema şi viziunea despre lume în poezia Testament de Tudor Arghezi

 

Poezia Testament de Tudor Arghezi deschide volumul Cuvinte potrivite apărut în anul 1927 şi constituie poezia-program a lui Tudor Arghezi şi cea mai cunoscută artă poetică din lirica românească.

Tema poeziei exprimă concepţia despre poezie, despre artă a lui Tudor Arghezi şi defineşte întreaga creaţie lirică a poetului, în care cuvântul este atotputernic, stăpăn absolut al Universului, iar opera literară este rodul harului divin şi al trudei.

Titlul ilustrează faptul că această poezie reprezintă un act oficial întocmit de poet prin care lasă moştenire urmaşilor poezia sa.

Legătura dintre generaţii se face pe calea zestrei spirituale, căci opera tatălui trebuie să devină pentru fiu, adică pentru tânăra generaţie, o treaptă a cunoaşterii. Fiind exponent al unui neam năpăstuit, poetul este expresia cea mai înaltă prin arta strălucită la care a ajuns scrisul său, expresia şirului de numeroşi străbuni care au trudit din greu pe brânci, prin râpi şi gropi adânci.

Cu o imensă recunoştinţă faţă de miile de generaţii care l-au precedat,  poetul,  artist al cuvântului, şi-a împletit slova de foc, ieşită din durerea surdă şi amară a strămoşilor, cu slova făurită, metaforă care sugerează creaţia artistică a poetului. Rezultatul strălucit al acestei migale de fin bijutier este întreaga sa operă artistică, pe care o lasă moştenire fiului său, moştenire lăsată ca un testament, acesta fiind obligat să ducă mai departe, la noi străluciri, moştenirea primită:

Şi care, tânăr,  să le urci te-aşteaptă

Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Aşeaz-o cu credinţă căpătâi.

Ea e hrisovul vostru cel dintâi.

Observăm faptul că poetul foloseşte adresarea directa fiule, prin care apropie generaţiile trecute de cele care vor urma, acestea având obligaţia morală de a respecta zestrea spirituală şi de a o duce spre progres.

Totodată, acesta, ca urmaş, nu trebuie să uite că face parte din primele generaţii de cărturari şi a câstigat acest drept numai prin munca strivitoare, de veacuri, a strămoşilor:

Ca să schimbăm, acum, întâia oară,

Sapa-n condei şi brazda-n călimară

Bătrânii au adunat printre plăvani,

Sudoarea muncii sutelor de ani.

Ei sunt aceia cărora poetul le datorează meşteşugul său de astăzi, de făuritor al cuvintelor potrivite.

Printr-un proces îndelungat, de creaţie artistică, de mii de săptămâni, poetul a reuşit să prefacă în visuri şi coroane şirul lung de suferinţe acumulate de înaintaşii săi; ca să le răzbune, poetul găseşte mijlocul cel mai neaşteptat de a preface durerile şi ofensele străbunilor: va preface în material artistic tot ceea ce a caracterizat viaţa acelora pe care îi reprezintă în poezia sa: sudoarea muncilor, zdrenţele, veninul acumulat în sufletul lor batjocorit, sărăcia şi mizeria din bordeiele acestora:

Şi frământate mii de săptămâni

Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane,

Făcui din zdrenţe, muguri şi coroane.

Veninul strâns l-am preschimbat în miere,

Lasând întreagă dulcea lui putere.

Am luat ocara şi torcând uşure

Am pus-o când să-mbie, când să-njure.

(….)

Din bube, mucegaiuri şi noroi

Iscat-am  frumuseţi şi preţuri noi.

Din toate acestea, preschimbându-le în miere, muguri şi coroane, poetul a creat o întreagă lume de frumuseţi artistice, pe care o lasă prin testament urmaşilor săi; din toate acestea, Tudor Arghezi a creat o întreagă literatură militantă, în adâncul căreia zace mânia bunilor mei.

În concluzie, creaţia scriitorului este realizată din înjurături, veninuri, bube, care s-au preschimbat în cântec pur ( George Călinescu).