Personajele principale ale basmului lui Ion Creangă sunt personaje simbol care reprezintă cele două forțe care se confruntă, binele și răul, reprezentând aceste două principii, Harap-Alb și Spânul sunt caracterizați prin antiteză.

Harap-Alb nu are decat puține din trăsăturile legendarului Fat-Frumos din basmele noastre populare: el este destoinic și curajos, dar rămâne in zona umanului, fiind cuminte, prietenos și ascultător din fire, ca un flăcău din Humulesti.

Călătoria pe care o face pentru a ajunge împărat nu este altceva decat un drum de inițiere a tânărului în vederea  formării lui pentru a deveni conducătorul unei familii pe care urmează să și-o întemeieze. Întâlnirea cu Spânul este punctul de plecare în devenirea  eroului, iar cadrul în care rătăcește simbolizează lumea necunoscută lui Harap-Alb, care greșește pentru prima dată pentru că  nu a ținut seama de sfatul tatălui său.

Așadar, din cauza nesocotirii sfatului părintesc, Harap-Alb devine sluga Spânului, dovedind loialitate și credință față de acesta, deoarece jurase pe palos.

Cu acesta identitate, el ajunge la curtea lui Verde imparat, care simte față de acesta o simpatie spontană; cu toate acestea, eroul nu își încalcă jurământul făcut Spânului, își respectă cuvântul dat și aceasta datorită solidei educații primite de la împărat, de a fi demn și corect.

Cinstit din fire, Harap-Alb nu îl tradează niciodată pe Spân; de pildă, atunci când se intoarce  spre împărație cu pielea și capul de cerb piatra cea mare din capul cerbului strălucea atât de tare încat multi crai îl rugaseră să ii dea bănăret, să-i dea fata și jumătate din  împărăție,  însă eroul și-a urmat calea mai departe, ducând comoara întreagă stăpânului său.

De asemenea, Harap-Alb este un om bun, cu un suflet generos, aceasta desprinzându-se din grija pentru albine și furnici, pe care le ocrotește atunci când le întâlnește în calea sa, fiind nevoit să treacă prin apă sau să le construiască un adăpost.

Eroul basmului lui Creangă are o mare capacitate de a-și face prieteni adevărați și credincioși, care îl vor ajuta în toate împrejurările vieții; în drumul spre împăratul Roș, Harap-Alb deprinde o altă învațătură, aceea că orice om, oricât de ciudat sau neînsemnat ar fi, poate fi folositor;  așadar,  tânărul deprinde experiența în cunoașterea oamenilor; în momentul întalnirii cu cei cinci uriași, acesta observă faptul că fiecare dintre acești năzdrăvani are o trasătură dominantă de caracter, dar și vicii pe care orice om le poate avea,  pe care,  Harap-Alb,  însă, le priveste cu umor și cu înțelepciune orice om are un dar și un amar și unde prisoseste darul, nu se mai bagă în seamă amarul.

De asemenea, în acest  drum al ințierii, Harap-Alb cunoaste dragostea adevărată pentru fata împaratului Roș, dragoste care va duce la căsătorie. Probele la care îl supune viitorul socru sunt foarte dificile, însa eroul, călit de acum, reușește să le facă față.

În concluzie, drumul și călătoria lui Harap-Alb sunt asociate cunoașterii; pe parcursul drumului străbătut, eroul are de trecut mai multe probe care-i scot în evidență limitele, dar și calitățile; încălcarea sfatului părintesc constituie o limită a eroului și o pricină a suferințelor sale. In acelasi timp, el are capacitatea de se mobiliza și de a-și depăși propriile greșeli, fapt ce-i marchează trecerea la maturitate. Suita experiențelor prin care trece eroul se încheie în mod semnificativ cu moartea ți reînvierea lui; Harap-Alb moare și îngroapă vechea lui personalitate marcată de gresșeala, spre a renaște un alt om purificat de raul care-l stăpânise.