• particularităţile nuvelei- eseu structurat
  • viziunea despre lume într-o nuvelă studiată
  • relaţia dintre incipit si final într-o nuvelă studiată
  • relaţiile dintre două personaje ale unei nuvele: Ghiţă şi Lică
  • relaţia dintre două personaje ale unui text narativ de Ioan Slavici

 

Această nuvelă constituie capodopera lui Ioan Slavici şi, totodată, o capodoperă a literaturii noastre nuvelistice. Valoarea nuvelei constă, în primul rând, în preocuparea scriitorului de a crea personaje puternice cu o viaţă interioară complexă şi, în al doilea rând, în concepţia despre viaţă şi cum trebuie ea trăită, având la bază principiul etic că acela care iese din norma socială şi sprijină răul va fi aspru pedepsit.

De aceea, incipitul nuvelei lui Ioan Slavici îl constituie un precept moral rostit de bătrâna soacră a lui Ghiţă înainte de mutarea la Moara cu noroc: omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.; aşadar, din incipitul nuvelei se desprinde concepţia despre viaţă a lui Ioan Slavici, care le cere oamenilor să respecte ideea de măsură şi de cumpătare.

Nuvela este una solidă, cu subiect de roman. Moara cu noroc este alcătuită din şaptesprezece capitole, cu o structură riguroasă şi are ca temă consecinţele nefaste pe care le are setea de îmbogăţire asupra oamenilor; are o acţiune amplă, care se desfăşoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu valoare religioasă: de la Sfântul Gheorghe până la Paşti.  ( sau Paşte, ambele forme sunt corecte).

Subiectul acestei opere este inspirat din realităţile satului transilvănean. Personajul principal ,Ghiţă, nemulţumit de condiţia sa de cizmar şi îndemnat de o aspiraţie firească a omului spre bunăstare, se hotărăşte să ia în arendă hanul de la Moara cu noroc. Cu toată împotrivirea soacrei sale, eroul se mută la Moara cu noroc, aflată într-o pustietate de locuri, la o întretăiere de drumuri, moravuri şi legi.

Împreună cu tânăra sa soţie, Ana, cu bătrâna şi cu cei doi copii, Ghiţă se mută la cârciumă de Sfântul Gheorghe. Cârciumarul Ghiţă se aşază în drumul porcarilor, locul în care se câştigă bani mulţi, punându-se astfel la mijloc între ordinea juridică a Statului şi legislaţia mutuală a hoţilor.

La început, el se dovedeşte harnic si priceput şi de aceea apar primele semne ale bunăstării: sâmbătă de cu seară, când locul se deşerta de oameni, Ghiţă se punea să numere banii şi atunci el privea la Ana, Ana privea la el, amândoi la cei doi copilaşi si bătrâna la câteşipatru.

Singurul lucru care îl sperie pe Ghiţă este pustietatea locului în care trăia, deoarece cârciuma era situată la o oarecare distanţă de satele din jur, fiind loc de popas pentru păstorii turmelor de porci care umpleau luncile si pădurile; era, aşadar, un loc străin şi pustios.

Când tocmai începuse să guste cu întreaga familie bucuria că a scăpat de sărăcie, la Moara cu noroc apare un personaj ciudat, Lică Sămădăul, care îi dă de înţeles faptul că, dacă vrea să rămână aici, trebuie să se pună bine cu el. Ana, cu simţul ei feminin, intuieşte că Lică este un om rau şi primejdios, în sinea lui şi Ghiţă gândea la fel, însă simţea faţă de Lică o atracţie misterioasă şi nu-i venea să-şi dezvăluie gândurile.

La scurt timp după această primă întâlnire, Ghiţă înţelesese că la Moara cu noroc nu putea rămâne nimeni fără voia lui Lică. Pentru aceasta, tânărul cârciumar trebuia să cadă la învoială cu Sămădăul, să devină omul lui şi să îl ţină la curent cu tot ce vede şi cu tot ce află.

Din acest moment, eroul începe să se mistuie în sine; din acest moment asistăm la procesul degradării sufleteşti a lui Ghiţă, care, lacom de bani, nu are voinţa şi tăria morală de a se opri la timp.

Imediat după prima întâlnire cu Sămădăul, eroul merge la Arad să îsi cumpere două pistoale, îşi face rost de doi câini ciobăneşti şi îşi angajează o slugă credincioasă. Totuşi, dorinţa de a se face om cu stare este mai puternică şi îl împinge spre afacerile necurate ale porcarului.

Totodată, Ghiţă se înstrăinează de familie şi începe să ducă o viaţă dublăse făcuse ursuz, se aprindea din orice, nu mai zâmbea ca mai nainte, ci râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el.

Pe de altă parte, Lică se dovedeşte generos, ştie să-i exploateze patima pentru câştig şi-l face complice, iar lui Ghiţă îi trece prin minte că prietenia acestuia ar putea fi o sursă sigură de îmbogăţire pentru el, de aceea, pentru prima dată, eroul îşi simte familia ca pe o povară: Ghiţă întâia oara în viaţa lui ar fi voit să n-aibă nevastă si copii, pentru a putea zice: ’’Prea puţin îmi pasă!’’ Se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşie cu Lică, vedea banii grămadă înaintea sa şi i se împăienjeneau parcă ochii: de dragul acestui câştig ar fi fost gata să-şi pună  pe un an, doi capul în primejdie.

Se gândeşte  la un moment dat să părăsească hanul pentru că aceasta ar fi fost singura soluţie de a rămâne un om cinstit, dar lăcomia de bani îl face să rămână pe loc şi să nu mai poată ieşi din încurcăturile în care intrase; astfel, jefuirea unui arândăs şi uciderea femeii în negru din pădurea din apropiere îl fac să depindă definitiv de Sămădău şi să devină complicele lui la crimă prin faptul că depune mărturie mincinoasă în faţa justiţiei. Când Buză-Ruptă şi Săilă sunt condamnaţi, chiar dacă Ghiţă este convins că sunt nevinovaţi, nu le ia apărarea de frica lui Lică Samădău: nu putea să se pună în primejdie de dragul altor, căci  că avea nevastă şi copii.

Se hotărăşte să ia legătura cu jandarmul Pintea pentru a-l denunţa pe răufăcător ( NU rău-făcător),  dar puterea banului îl face să renunţe.

Lică devine un obişnuit al casei cârciumarului şi chiar îl forţează să-i dea nevasta, pe care Ghiţă însuşi o împinsese în braţele acestuia.

Necinstit până şi în viaţa de familie, turbat de mânie şi de gelozie, Ghiţă nu se mai poate stăpâni şi, după multe frământări, se duce la jandarmul Pintea ca să îi spună adevărul şi să-i ofere probele de nevinovăţie ale duşmanului său, însă acestea nu sunt oferite în totalitate, Ghiţă  nemărturisind faptul că jumătate din suma schimbată o opreşte el. În acest fel este evidentă duplicitatea personajului principal.

Cei doi se înţeleg să-i întindă o cursă pentru a-l putea prinde cu banii şi obiectele furate. Ghiţă îl anunţă în taină faptul că vrea să meargă la oraş şi se oferă să îi schimbe acolo galbenii şi obiectele din aur, fără a bănui gândul ascuns al cârciumarului. Lică Sămădăul vine la Moara cu noroc, aducând cu el aurul şi argintăria; sub pretext că merge la oraş, Ghită se duce să-l anunţe pe Pintea, însă întorcându-se la han cu acesta şi cu alţi doi jandarmi, îl vede pe Lică plecând de la Moara cu noroc şi îşi dă seama că a ratat ocazia de a-l dovedi vinovat.

Gelos şi înfuriat că Ana şi-a petrecut noaptea cu duşmanul său de moarte, eroul cade pe ultima treaptă a ticăloşiei umane şi îşi ucide soţia, înjunghiind-o; la comanda Sămădăului, Răuţ îl împuşcă în ceafă pe Ghiţă, iar Lică, dupa ce dă foc hanului, ca să nu se mai afle nimic, fiind urmărit de jandarmi, se sinucide, lovindu-se cu capul de un copac.

Sfârşitul celor trei personaje apare ca o sancţiune aspră, dar dreaptă din partea scriitorului; el îi pedepseşte pe cei doi eroi pentru lăcomie de bani, iar pe Ana pentru adulter.

Finalul nuvelei îl constituie incendiul purificator de la Moara cu noroc, care distruge şi transformă în scrum locul în care se înrădăcinaseră crima, înşelătoria şi adulterul. Finalul este simetric cu începutul; aici apare din nou bătrâna soacră a lui Ghiţă, care se întorsese împreună cu copiii după Paşti de la rude şi, găsind totul în scrum, ea luă copiii şi plecă mai departe.

Din această nuvelă se desprinde mesajul optimist al scriitorului, mesaj care reiese tocmai din legătura dintre incipit şi final; el este adresat tuturor acelora care nu se lasă duşi atât de uşor de ispita banului; adverbul ,,departe’’ din finalul nuvelei nu se referă la timp sau loc, ci este o aluzie către un viitor al echilibrului şi al liniştii sufleteşti.