Caracterizare Ilie Moromete
În legătură cu personajul principal al romanului Moromeții, Marin Preda făcea următoarea mărturisire într-un fragment de jurnal:
Moromete era tatăl meu, era un om pe care n-aș putea spune dacă l-am iubit mai mult sau l-am admirat mai mult. S-a amestecat în sentimentele mele, pe care le mai păstrez și astăzi, și dragoste, dar și admirație pentru personalitatea sa.
Ilie Moromete, figura centrală a cărții, este exponentul exemplar al familiei tradiționale. Fiind un personaj principal dintr-un roman realist-obiectiv, acesta este caracterizat în mod indirect din fapte, gesturi, relațiile cu mediul,dar și direct de către naratorul omniscient și de alte personaje.
Portretul fizic este slab reprezentat în text, mai degrabă se pune accentul pe elementele de expresivitate a figurii, decât pe trăsături în sine; autorul îl caracterizează la un moment dat direct: Moromete avea acea vârstă între tinerețe și bătrânețe, când numai nenorociri mari sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva.
Prin caracterizarea indirectă este conturat portretul moral al protagonistului, caracterizare care se remarcă la nivelul gesturilor și al limbajului. Astfel, Moromete este tipul țăranului care gândește și se gândește; el este o conștiință patriarhală, este un adevărat ,,pater familias’’ în epoca contemporană. Existența fiecărui membru al familiei depinde de el și de inițiativele sale. El nu vrea nici să o ia înaintea timpului, nici să rămână în urma lui, ci dorește cu ardoare să asigure integritatea familiei și a pământului pe care îl posedă.
În momentul în care sistemul social politic apasă asupra lui prin fonciere și când nemulțumirile celor in familie nu mai pot fi potolite, Ilie Moromete se închide în sine, devine taciturn, necomunicativ și înrăit.
De asemenea, Moromete este un țăran seducător, pe care propria soție și copii îl ascultă cu încântare; Niculae este vizibil fermecat de felul de a vorbi a tatălui său, iar în sat se bucură de un prestigiu real datorită umorului, inteligenței sale, a științei de a povesti. Toate acestea fac din Moromete un țăran filozof, primul de acest fel din literatura românească.
Personajul trăiește concomitent doua lumi: una reală, compusă din familie, din prieteni și din oamenii satului, iar cealaltă familie, mult mai complexă, este lumea lui interioară, lumea gândurilor sale, în care eroul evoluează nestingherit, el vede acolo unde alții nu observă nimic și unde ceilalți văd banalul, Moromete descoperă farmecul.
În prima parte a cărții, Ilie Moromete apare ca o conștiință patriarhală, ca un stăpân absolut, a cărui voce răsună într-o variată tonalitate, de la finețea ironică, până la sarcasmul ucigător. Seara ține în frâu nervozitatea membrilor familiei: Ilinco, nu te apuci odată să mături bătătura asta?; Niculae, tu de ce nu ai plecat cu oile până acum?; Tu, Achime, n-ai de gând să dai drumul la cai?
Nimic nu se întâmplă în gospodărie fără încuviințarea stăpânului; el decide începutul sau sfârșitul fiecărei acțiuni și cu aprobarea lui se face sau nu se face un lucru. În schimb, povara responsabilității este înspăimântătoare și omul Moromete se zbate pentru a căuta alternative. În aceste momente, patriarhul se retrage pe undeva prin grădină și monologhează. Frazele rostite cu voce tare se împletesc cu gânduri nespuse, dublate de reflecții asupra realității imediate. Fiind întrebat în glumă de ce vorbește singur, Moromete a răspuns serios, spunând că asta se întâmplă din pricină că n-are cu cine discuta, în sensul că nimeni nu merită să-i asculte gândurile.
Ilie Moromete nu este un om obișnuit, deoarece felul lui de a se purta și de a vorbi stârnește celor din jur nedumerire, iritare și admirație; in scenele de la fierăria lui Iocan, protagonistul se individualizează, deoarece el știe să citească și să interpreteze scenele politice din ziarul Dimineața. Prestigiul său între oamenii din sat este real.
Personajul principal al romanului Moromeții de Marin Preda este sociabil, inteligent și înzestrat cu umor: gata să se așeze la masă, familia constată faptul că Duțulache, cățelul, fură brânza. Catrina se supără și îl drăcuie, iar Moromete, liniștit, adaugă: Dăi apă!
Disimularea este principala trăsătură a personajului, el înțelege totul, dar caută să ascundă anumite lucruri care vin în contradicție cu scopul său. Astfel, celui ce vine să-i ceară plata foncierei, el îi răspunde: –Neața, domnule Florică, stați pe prispă! Uite mai dreg și eu hamurile astea că s-au cam prăpădit, deși nimeni nu l-a întrebat ce face.
Aceeași principală trăsătură a protagonistului romanului Moromeții o regăsim în episodul despre salcâm, atunci când Tudor Bălosu îl întreabă dacă îi vinde salcâmul, iar Moromete, pentru a schimba subiectul, îi răspunde: Să știi că la noapte o să plouă și dacă dă ploaia asta, o să dau o grămadă de grâu.
Treptat, conștiința siguranței de sine devine tot mai tulbure și începe să-și facă apariția sentimentul vinovăției, care intră în sufletul lui atunci când Niculae ia premiul I și se intensifică odată cu plecarea băieților la București, ceea ce va da naștere unei crize existențiale, criză relevată într-o pagină de analiză psihologică:
Pentru întâia oară, Moromete nu putea scăpa de un sentiment de vinovăție, care își scoatea capul ori de câte ori se uita și vedea ochii mari și aprinși și chipul galben-negru al băiatului.
Această criză se agravează odată cu plecarea la București a celor trei băieți, lucru care va fi comentat cu Scămosu și, cu toată gravitatea, nu lipsește nici aici umorul:
– Băieţii mei! Exclamă Moromete cu un glas de parcă n-ar fi ştiut că avea băieţi. Băieţii mei, Scămosule, sunt bolnavi… Să fugă de acasă! De ce asta? Nu i-am lăsat eu să facă ce vor? Absolută, absolută libertate le-am lăsat! Dacă veneau şi-mi spuneau: „Mă, noi vrem să fugim de acasă”, crezi că i-aşi fi împiedicat eu, Scămosule!? „De ce să fugiţi, frăţioare? Le-aşi fi spus. Încet nu puteţi să mergeţi?
În ceea ce privește caracterizarea indirectă a eroului, aceasta este realizată atât de personajul însuși, cât și de celelalte personaje. Catrina îl numește ,,păcătosule’’ pentru că nu merge la biserică, Cocoșilă îl numește ,,pârlit’’, iar Niculae recunoaște inteligența tatălui său într-o discuție cu noul notar al satului. Însuși personajul principal al romanului Moromeții se autocaracterizează, mărturisind: Domnule, eu totdeauna am dus o viață independentă.
În concluzie, Ilie Moromete, personajul principal al romanului Moromeții, ilustrează un tip de personalitate umană în luptă cu vitregiile istoriei, în luptă cu una dintre cele mai grave probleme: dispariția civilizației rurale tradiționale; prin comportamentul lui, cât și prin efortul de a înțelege lumea și transformările satului, el devine un simbol al țăranului român din preajma și după cel de-al Doilea Război Mondial.