Genul epic cuprinde totalitatea operelor literare în care autorul transmite în mod indirect sentimente, gânduri, idei prin intermediul acţiunii şi al personajelor.

Trăsături definitorii ale genului epic:

O primă trăsătură o constituie prezenţa naratorului, care poate fi obiectiv sau subiectiv. Atunci când naratorul este obiectiv, întâmplările sunt relatate la persoana a III-a. Totodată, relatarea întâmplărilor se poate realiza şi la persoana I, atunci când autorul este narator şi personaj principal în opera literară; acest tip de narator este subiectiv.

O a doua trăsătură este reprezentată de acţiunea operei literare, care are la bază un conflict principal şi unul sau mai multe secundare. Acest conflict poate fi exterior şi are loc între două personaje, între personaj şi societate, între două concepţii despre  lume etc sau interior, conflict care se desfăşoară în sufletul personajului, care se zbate între sentiment şi raţiune.

O a treia trăsătură este ilustrată de faptul că acţiunea este structurată în momentele subiectului. Acestea sunt:

Expoziţiunea este cea care fixează locul şi timpul şi introduce personajele.

Intriga este momentul în care acţiunea este declanşată.

Desfăşurarea acţiunii prezintă situaţiile declanşate în intrigă.

Punctul culminant este momentul de maximă tensiune.

Deznodamântul este reprezentat de finalul acţiunii.

O a patra trăsătură o reprezintă naraţiunea ca mod de expunere predominant,  împletită cu descrierea, dialogul sau monologul.

O a cincea trăsătură o constituie prezenţa coordonatelor spaţio-temporale, cele care fixează locul şi momentul în care are loc acţiunea.

În concluzie, genul epic cuprinde operele literare în care autorul transmite în mod indirect sentimente, gânduri, idei prin intermediul personajelor şi al acţiunii.

Exemple de opere care aparţin genului epic:

Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade

Două loturi de Ion Luca Caragiale

Popa Tanda de Ioan Slavici

Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi