Basmul este o o creaţie epică în proză în care autorul narează întâmplări reale care se împletesc cu cele fantastice. La acţiune participă personaje înzestrate cu puteri supranaturale care reprezintă binele şi răul, acestea aflându-se în confruntare. Întotdeauna binele învinge răul.

Trăsături definitorii ale basmului sunt:

O primă trăsătură o reprezintă faptul că timpul şi spaţiul acţiunii sunt imaginare şi nedecise, nedeterminate.

O a doua trăsătură o constituie faptul că basmele au ca structură o formulă de început, care introduce cititorul în lumea basmului; o formulă mediană, care menţine vie atenţia cititorului şi semnalează continuitatea acțiunii si o formulă finală, cea care îl scoate pe cititor din lumea fantastică a basmului.

O a treia trăsătură este reprezentată de faptul că acţiunea este structurată pe momentele subiectului, ca în orice operă care aparţine genului epic; astfel, acţiunea prezintă o situaţie iniţială, apoi apare un element perturbator care declanşează o serie de situaţii neprevăzute, care duc către momentul de maximă tensiune, iar în final echilibrul se restabileşte.

O a patra trăsătură o ilustrează prezenţa cifrelor magice: trei, şapte, nouă şi a obiectelor miraculoase, precum pana, solzişorul, puful, aripa etc.

O a cincea trăsătură o constituie prezenţa unor motive literare specifice, precum: călătoria, probele, căsătoria, răsplata, ipocrizia răufăcătorului etc.

În ceea ce priveşte personajele, acestea se împart în mai multe categorii:

Personajul principal al basmului sau eroul, cel care participă la întreaga acţiune; este imaginea binelui şi întruchipează idealul de cinste, dreptate, adevăr. Acesta poate fi  caracterizat atât prin mijloacele caracterizării directe ( de către autor,  de celelalte personaje sau prin autocaracterizare), cât şi prin mijoacele caracterizării indirecte ( prin fapte, atitudine, limbaj, din relaţia cu celelalte personaje).

De asemenea, în basm apare şi antagonistul, personajul negativ, cel care reprezintă forţele răului şi cu care se înfruntă eroul.

Totodată, în basm pot apărea ajutoarele, personajele care îl ajută pe erou în probele la care este supus şi donatoarele, cele care îi oferă eroului obiectele miraculoase.

Ca ultimă trăsătură, modul de expunere predominant este naraţiunea, care se îmbină cu descrierea, dialogul sau monologul.

În concluzie, basmul este o specie a genului epic în proză, în care întâmplări reale se împletesc cu cele fantastice, iar personajele care participă la acţiune  simbolizează cele două lumi care se confruntă, binele şi răul.

 

Exemple de opere încadrate în specia basmului:

Prâslea cel voinic şi merele de aur ( basm popular-autor necunoscut)

Aleodor împărat ( basm popular-autor necunoscut)

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă ( basm cult-autor cunoscut)