Balada populară este o specie a genului epic în versuri, de mare întindere, uneori şi cu caracter liric și sau dramatic  în care se relatează o legendă, un fapt istoric, o idee filozofică(filosofică-ambele variante sunt corecte) sau în care se creează o personalitate istorică sau una legendară. Aceasta are caracter oral, anonim, colectiv, sincretic și tradițional, ca orice operă populară.

Trăsături definitorii baladei sunt:

O primă trăsătură o constituie faptul că autorul transmite indirect gândurile şi sentimentele prin intermediul acţiunii şi personajelor.

O a doua trăsătură este reprezentată de faptul că acţiunea, una simplă și liniară, este structurată pe momentele subiectului, ca în orice operă epică.

Balada conține întâmplări tragice, dramatice, neobișnuite, iar conflictul este puternic.

O a treia trăsătură este ilustrată de faptul că elementele spaţio-temporale sunt limitate.

O a patra trăsătură o reprezintă faptul că la acţiune participă un număr mic de personaje înzestrate cu puteri excepţionale. Portretele eroilor sunt realizate prin antiteză şi prin intermediul hiperbolei. Acestea sunt privite din perspectiva dominanței interioare.

Personajul principal al baladei populare sau eroul este cel care participă la întreaga acţiune și are un destin important. De asemenea, îi sunt atribuite puteri supraomenești, are calități fizice și morale de excepție. Acesta poate fi  caracterizat atât prin mijloacele caracterizării directe ( de către autor,  de celelalte personaje sau prin autocaracterizare), cât şi prin mijloacele caracterizării indirecte ( prin fapte, atitudine, limbaj, din relaţia cu celelalte personaje).

A cincea trăsătură o reprezintă faptul că balada populară conține elemente de fabulos, precum: animalul năzdrăvan, spațiul și timpul sunt mitice, dar și prezența cifrelor fatidice.

De asemenea, sunt prezente motive literare specifice, cum ar fi: motivul drumului, al cosmosului, cel al comuniunii om-natură.

A șasea trăsătură este constituită de prezența procedeelor artistice specifice folclorului: exagerarea unor elemente, paralelismul sintactic, repetarea unor secvențe semnificative. Totodată,  implicarea afectivă a poetului anonim este sugerată prin intermediul dativului etic,  a diminutivelor, a interogației retorice.

În ceea ce privește prozodia, versurile sunt scurte, iar rima este împerecheată sau monorimă.

În ultimul rând, modurile de expunere sunt îmbinate.

Unele balade au un final deschis, lipsind deznodământul, altele au un final tragic, sângeros.

În concluzie, balada populară este o specie a genului epic în versuri, de mare întindere, uneori şi cu caracter liric și sau dramatic în care se relatează un fapt sau în care ne este prezentată o figură istorică.

 

Exemple de opere încadrate în specia baladei populare:

Monastirea Argeșului

Miorița

Toma Alimoș

Constantin Brancoveanu