• particularitățile basmului cult
  • relația dintre incipit și final într-un basm cult
  • lumea basmului
  • particularitățile de construcție a unui personaj de basm
  • relațiile dintre două personaje de basm
  • particularități de construcție a unui personaj dintr-un text narativ al lui Ion Creangă

Basmul cult este o creație epică în proză în care sunt narate întâmplări fantastice cu ajutorul personajelor imaginare.

Basmul cult își are originea în basmul popular, iar Povestea lui Harap-Alb păstrează schema basmului popular, diferența costând în faptul că, în timp ce basmul popular este supus variabilității din cauza circulațiilor pe cale orală, cele culte rămân în forma în care au fost scrise, exprimând viziunea artistică a unui singur creator. În basmul său, Ion Creangă creează un univers original, permanent fabulosul se împletește cu realul, eliminându-se aproape complet irealul, atât de prezent în basmele noastre populare, acest lucru se întâmplă datorită faptului că autorul evocă o lume țărănească autentică, dându-i o tentă de fabulos popular.

 Observăm faptul că Harap-Alb nu are decât puține din însușirile legendarului  Făt- Frumos din basmele noastre populare: el este un tânăr obișnuit, dar harnic și omenos, ce se maturizează treptat prin aventurile la care este supus permanent. El este ajutat să izbândească de: Sfănta Duminică, de crăiesele albinelor și furnicilor, de calul său năzdrăvan și de cei cinci uriași, deoarece este omenos, îndatoritor și muncitor

În ceea ce privește tema basmului cult, dincolo de eterna temă a binelui care învinge răul, Povestea lui Harap-Alb dezvoltă și o temă educativă, pe care o descoperim în sfatul împăratului, sfat adresat fiului celui mic: numai ţine minte sfatul ce-ţi dau: în călătoria ta ai să ai trebuinţă şi de răi, şi de buni, dar să te fereşti de omul roş, iară mai ales de cel spân, cât îi putea; să n-ai de-a face cu dânşii, căci sunt foarte şugubeţi.

În ceea ce privește structura compozițională, basmul lui Ion Creangă are o compoziție asemănătoare celui popular, construit fiind pe motivul călătoriei și al formării viitorului împărat; ca și în basmul popular, eroul este supus la mai multe încercări: din partea tatălui îmbrăcat în piele de urs pentru a fi ales cel mai curajos dintre frați, din partea Sfintei Dumineci pentru a-i pune la încercare omenia și din partea forțelor răului ( Spânul și Împăratul Roș ) pentru a-i testa dârzenia și stăpânirea de sine.

Povestea lui Harap-Alb, ca și basmul oral, are formule specifice care, însă, sunt localizate regional; formula de început corespunde incipitului, având rolul de a-l introduce pe cititor într-o lume fabuloasă: amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori; formula mediană menține vie atenția cititorilor și semnalează continuitatea acțiunii dar ia să nu ne depărtăm cu vorba și să continuăm firul poveștii; în sfârșit, formula finală este diferită de basmul popular, evocând, parcă,  atmosfera de petrecere a satului Humulești în proporții fabuloase și a ținut veselia ani întregi și acum mai ține încă,cine se ducea acolo bea și mănâncă, iar cine nu, se uită și rabdă. 

Subiectul este apropiat de cel al basmului popular, având o expozițiune simplă, schematică: doi fraţi, Craiul şi Verde Împărat trăiau la o mare distanţă unul de celălalt, cel de-al doilea ajungând la bătrâneţe fără a avea moştenitori băieţi, îi scrie fratelui său să-i trimită pe cel mai vrednic dintre feciorii săi, ca să îl urmeze la tron; ca şi în basmul popular, cei doi fii mai mari nu pot să treacă proba la care îi supune tatăl lor, dovedindu-se fricoşi; ei se consolează repede mie unuia nu-mi trebuie nici împărătie, nici nimica, doar n-oi trăi cât lumea, ca să împărăţesc pământul.

Într-una din zile, mezinul Craiului se întâlneşte în grădină cu o bătrână cerşetoare şi milostivită de prinţ, aceasta îl sfătuieşte să ceară voie tatălui său să plece el la Verde împărat, însă numai după ce-i cere calul, armele şi hainele pe care le avusese în tinereţe.

Dându-i ascultare, crăişorul îşi alege calul și îl supune la proba jăraticului; înlătură rugina  de pe arme şi, îndrumat de Sfânta Duminică, el reuşeşte să treacă proba pe care fraţii săi mai mari nu reuşiseră s-o treacă, fapt remarcat de Craiul însuşi:Fătul meu, bun tovarăs ţi-ai ales; de te-a învăţat cineva, bine ţi-a priit, iar de-ai făcut-o din capul tău, bun cap ai avut.

Drumul până la împărătia unchiului său este un drum de formare a personalităţii sale, de iniţiere ca viitor împărat; prima etapă a drumului o constituie pădurea labirint, în interiorul căreia fiul de împărat se înâlneşte de trei ori cu Spânul; neîncrezăţor în forţele sale şi uitând sfatul Craiului, îl acceptă ca slugă. La cea de-a treia întâlnire, Spânul îl invită pe tânărul naiv, boboc în felul său la trebi de aieste, să coboare în fântână şi, astfel, îl face captiv şi îl obligă să accepte inversarea rolurilor, el devenind sluga Spânului cu numele de Harap-Alb.

În această ipostază, cei doi ajung la curtea împăratului Verde. Comportamentul Spânului este inuman faţă de presupusa slugă, iar acest lucru le deranjează pe verişoarele sale.

La curte, Harap –Alb este supus la trei ( cifra magică)  probe grele, menite să-i aducă moartea; dacă aducerea sălăţilor din grădina ursului şi a pielii cerbului bătute cu pietre preţioase sunt trecute cu bine cu ajutorul Sfintei Duminici şi a calului năzdrăvan, cea de-a treia probă, aducerea fetei împăratului Roş, este cea mai dificilă şi presupune o nouă călătorie şi un nou fir narativ; în această grea încercare, eroul este ajutat de  cei cinci uriaşi: Setilă, Flămânzilă, Ochilă, Păsărilă şi Gerilă; aceste apariţii bizare îl ajuta pe erou să treacă prin încercări şi mai grele: proba focului din casa de aramă, proba apei şi aducerea fetei împăratului Roş.

În final, deoarece fata de împărat divulgă secretul eroului, acesta este ucis de Spân, dar până la urmă renaşte, fiind stropit cu apă vie şi apă moartă; în schimb, Spânul este ucis de calul năzdrăvan.

După victoria asupra împăratului Roş, naratorul se întoarce în spaţiul narativ anterior, sfârşitul basmului este fericit; basmul se termină cu nunta lui Harap-Alb împreună cu fata de împărat.

În ceea ce priveşte perspectiva narativă a basmului, aceasta este una obiectivă, relatarea întâmplărilor se realizează la persoana a III-a, însă autorul-narator mai intervine prin comentarii lirice, dar Ion Creangă se situează pe poziţia naratorului omniscient, omniprezent, al celui care ştie totul despre personajele sale şi le povesteşte ca atare.

În concluzie, Povestea lui Harap-Alb este un basm cult, care își are originea în basmul popular; Ion Creangă creează un univers original, în care se elimină  aproape complet irealul, autorul evocând  o lume țărănească autentică, lume în care mezinul împăratului se descoperă pe sine și devine ceea ce era menit sa fie.